Cum trebuie spălat un Shih Tzu



 Prima băiță:


Shihtzunelul meu e liniștit când îi spăl lăbuțele dar se sperie când curge apa cu presiune de la duș. De obicei îi las o jucărie în cadă, cu care se poate juca și îi poate distrage atenția. Acest lucru îl puteți face și voi dacă sunteti la început și aveți o pufosenie care nu are stare și nici răbdare. Mereu trebuie să îi vorbiți ! Tonul trebuie să fie cald și relaxat. Nu uita: sentimentele tale i le transmiți și lui ! Dacă tu te vei enerva sau îți vei pierde răbdarea, îl vei face și mai agitat. În cazul în care simți că nu poți controla situația, mai bine rogi pe altcineva din familie să continue băița. 

           Cum se face:
Mai întâi se umezește toată blănită, uniform. NU uitați să verificați temperatura apei ! E foarte important să evităm alternare bruscă de cald-rece-fierbinte deoarece acesta se poate speria și .. vom face și noi baie odata cu el :))))) . Poți verifica dacă temperatura apei este bună băgând cotul sau podul palmei în apă. 

După ce ne-am învățat cu apa și i-am udat blănița putem începe să îl șamponăm. Ia în palmă o cantitate suficientă de șamponel și împarte în părți egale pe spate, de la gât spre codiță. Căpușorul îl vei spăla ultimul deoarece acolo el va începe să facă nazuri fiind o zonă sensibilă.

Se masează bine blănița până e acoperită de spumă și se trece la piciorușe și burtică. Dacă l-ai învățat cu spălările zilnice când vine de afară, probabil deja știe să ridice fiecare picioruș pentru a fi spălat.  
Acest procedeu de spălare îl vei repeta de aproximativ 2 ori și apoi îl vei clăti. 
La căpușor, la fel îi vei șampona capul și bărbia dar Evita urechile și ochii ! Acolo vei curăța cu un servețel umezit cu puțină apă călduță. 

Băița durează aproximativ 30 de minute. Depinde și cât de cuminte și liniștit e cel mic. După toate acestea este important să ai pregătit un prosopel mare cu care să învelești cățelul, până ajungi la locul în care il usuci.
Odată spălat trebuie să ne gândim la uscare. Poți folosi uscătorul tău de păr, dar și aici trebuie să ai mare grijă la aerul foarte cald. Ține uscătorul la o distanta de 30 cm față de blăniță! În timp ce îl usuci, poți de asemenea să îl și perii.


Shihțunelul tău cum se comportă la băiță ? 
Lasă-ne un comment, spune-ne părerea ta sau vizitează-ne pe Facebook și trimite-ne poze pe pufushihtzu@gmail.com iar noi îți facem pufoșenia o MICĂ mare vedetă !

Postări populare de pe acest blog

101 Dalmațieni. Povestea mea preferată

Mâncarea pufosului tău

Îngrijire