Origini


Istoricul si originea



Pe baza etalării lor în diferite picturi şi tapiţerii chinezeşti, se consideră că Shih tzu ar exista încă din 624 i.Hr. În secolul al XVII-lea, au fost aduşi câini din Tibet în Peking, oraşul interzis, unde cel mai probabil s-au produs împerecheri între Lhasa Apso tibetan şi pekinezul chinezesc.

În ciuda multor teorii cu privire la originea rasei, faptul că Shih tzu a fost un membru al curţii chineze antice nu este contestat. Această rasă de câini beneficia de atâta consideraţie din partea chinezilor încât mulţi ani de când aceştia începuseră schimburile comerciale cu vestul, au refuzat să-i vândă sau să-i ofere la schimb.

Cu ajutorul oferit de Madame de Breuil, o refugiată din Rusia, câinii de astăzi au fost creaţi. În anii 1930, interesul pentru această rasă s-a extins până în Anglia. Abia în 1946, Shih tzu este recunoscut în Marea Britanie.


În timpul celui de-al doilea război mondial, membri personalului militar al Statelor Unite care a staţionat în Anglia s-au îndrăgostit de această rasă de câini. Când s-au reîntors acasă, exemplare de Shih tzu i-au însoţit în ţara natală, astfel rasa fiind introdusă în Statele Unite. În 1969, Shih tzu este recunoscut de către American Kennel Club, iar astăzi se bucura de o mare popularitate în întreaga lume atât ca şi companion, cât şi că remarcabil câine de expoziţie.

Rasă este recunoscută de următoarele oficii şi organizaţii internaţionale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, CCR, APRI, ACR.


                             
Aspectul exterior şi dimensiunile

Shih tzu este un câine robust, asemănător rasei Lhasa Apso, acoperit în întregime de o blană dublă formată din fire de păr lungi şi un puf profund pufos. Capul acestor câini este rotund, cu un bot acoperit cu peri scurţi, cu barbă şi mustaţa dese. Stopul este evident. Ochii sunt mari, rotunzi, căprui sau negrii. Coada stufoasă este răsucită peste spate. Shih tzu are un nas scurt şi turtit, de culoare neagră sau maro, la câinii cu roba roşu-vineţiu.



La Shih tzu blana este, în mod natural, lungă şi deasă, necesitând o îngrijire periodică. Părul de la nivelul fetei este, în general, prins cu ajutorul unei agrafe sau a unui elastic de păr în vârful capului sub forma unui moţ. Pentru a diminua necesitatea unei perieri zilnice, unele persoane le trimează părul similar terrier-ilor. Shih tzu poate avea blană de orice culoare sau combinaţii de culori.

Shih tzu adult are o înălţimea la nivelul greabănului de până la 28 cm şi o greutatea corporală de 4-7 kg.

 

  Personalitatea

 
 Shih tzu a fost creat pentru a fi un animal de companie şi nimic altceva. Rasă este rezistentă şi robustă, cea mai puţin delicată dintre rasele „de jucărie”. Dau impresia că sunt mândri şi aroganţi, dar, în realitate sunt tandri şi foarte jucăuşi. Shih tzu este un câine mititel ager şi plin de viaţă. Este un câine de pază vigilent, căruia îi place să latre, dar în general este tăcut în interiorul casei. Shih tzu este inteligent, dar şi încăpăţânat. 



Relaţiile cu familia şi casa

Shih tzu este un câine prietenos care se adaptează oricărei situaţii, dar este, în mod categoric un câine de interior. Sunt companioni excelenţi pentru copii, tolerându-le toate năzdrăvăniile, dar se înţeleg cel mai bine cu copiii de vârste mai mari. Acest câine afectuos simte nevoia să fie în jurul oamenilor şi este, în general, tolerant cu alte animăluţe de casă. Rasă este, în plus, suficient de loială şi afectuoasă încât să fie o alegere bună pentru persoanele cu vârste înaintate.


Dresajul

Dresajul de bază la Shih tzu este recomandat pentru a-l face un membru al familiei plăcut şi supus. Shih tzu nu este, în mod uzual, dresat pentru a efectua activităţi şi se descurcă cel mai bine în a fi un animăluţ de casă afectuos.


Aspecte particulare

Prevăzut cu o blană lungă, Shih tzu necesită o îngrijire specială pentru a preveni încurcarea şi mătuirea acesteia. Perierea zilnică cu o perie cu dinţi din inox, deşi este absolut necesară. Unii proprietari prefera să-i tundă scurt pentru a le uşura întreţinerea. Curăţarea pavilionului urechii şi a conductului auditiv, precum şi curăţarea zonei din jurul ochilor trebuie să devină o îndeletnicire aproape zilnică. Shih tzu este o rasă care năpârleşte puţin sau aproape deloc.
Shih tzu are tendinţa de a fornăi şi de a sforăi şi nu tolerează bine căldurile excesive. 


Boli si afectiuni curente

Ca şi în cazul altor rase de câini, Shih tzu nu este lipsit de sensibilităţi de ordin medical. Dintre acestea, cu o frecvenţă crescută au fost semnalate următoarele:

Urolitiaza este o tulburare care afectează tractusul urinar având ca rezultat formarea pietricelelor la nivelul vezicii urinare.

Cataracta determină o pierdere a transparenţei normale a cristalinului. Afecţiunea se poate produce la unul sau la ambii ochi şi poate conduce la orbirea animalului.

Atopia este o afecţiune asociată alergiilor.

Ulcerele corneene sunt frecvent întâlnite la Shih tzu datorită protruziei globilor oculari (ochi ieşiţi din orbite).

Discopatia intervertebrală este o boală care afectează discurile intervertebrale determinând apariţia durerii, dificultăţi în mers şi, în cele din urmă, paralizie.

Agenezia renală, boală renală asociată cu lipsa dezvoltării unuia sau ambilor rinichi se pare că este genetică la Shih tzu.

De asemenea, câinii din rasa Shih tzu sunt predispuşi otitelor, afecţiunilor respiratorii, afecţiunilor dentare, având tendinţa de a-şi pierde dinții mai repede în comparaţie cu alte rase şi obezităţii, motiv pentru care nu trebuie hrăniţi în exces. Vizită la clinică veterinară cu periodicitate este foarte indicată.

Durata medie de viaţă a unui câine din rasa Shih tzu-ului este de 14-16 ani.


Postări populare de pe acest blog

101 Dalmațieni. Povestea mea preferată

Mâncarea pufosului tău

Îngrijire