Câinii au emoţii şi gândesc - partea 1

Astăzi am avut ocazia să mă conving de faptul că animalul meu de companie Shih Tzu gândeşte. Pentru a îmi întări convingerile îmi voi achiziţiona în curând cartea numita Inteligenta animală scrisă de Virginia Morell. Pare o lectură interesantă şi v-o recomand. Cu ceva timp în urmă am citit un articol în legătură cu o descoperire despre câini.

"Gregory Berns, un profesor de neuroeconomie în cadrul Universităţii Emory, a anunţat că a făcut o descoperire fără precedent despre cel mai bun prieten al omului: câinele.

Autorul cărţii „How Dogs Love Us: A Neuroscientist and Has Adopted Dog Decode the Canine
Brain” a dezvăluit într-un articol publicat în ediţia de sâmbătă a prestigiosului ziar New York Times descoperirile sale:

„Mi-am petrecut ultimii doi ani alături de colegii mei pentru a antrena câinii să intre într-un scanner RMN, complet treji şi fără să fie ţinuţi cu forţa. Scopul nostru era să stabilim cum funcţionează creierul câinilor şi, mai important, ce gândesc ei despre noi, oamenii.

Acum, în baza studiilor mele şi după ce am scanat o duzină de câini, am ajuns la o concluzie de neevitat: câinii sunt, la rândul lor, persoane.

Deoarece câinii nu pot vorbi, oamenii de ştiinţă s-au bazat pe observaţii comportamentale pentru a deduce ce gândesc câinii. Este un lucru dificil. Nu poţi întreba un câini de ce face un lucru. Şi cu siguranţă nu-l poţi întreba cum se simte. Încă de la început, am tratat câinii ca pe nişte persoane.

Studiul realizat de Berns G. ne arată ca patrupedele reacţionează la semnele făcute cu mâna, la mâncarea, la mirosul oamenilor cunoscuţi, la întoarcerea unui stăpân care dispăruse pentru câteva momente din câmpul său vizual, etc. Demonstrează aceste lucruri că suntem iubiţi de câini? Nu chiar dar acest lucru ar putea sugera existenţa emoţiilor canine.

Abilitatea de a trăi emoţii pozitive, precum dragostea şi ataşamentul, ar însemna că aceşti câini au un nivel de conştiinţă comparabilă cu cea a unui copil uman. Iar această abilitate sugerează că e cazul să regândim modul în care tratăm câinii."

Sursa: www.descopera.ro

Postări populare de pe acest blog

101 Dalmațieni. Povestea mea preferată

Mâncarea pufosului tău

Îngrijire