Câinii au emoţii şi gândesc - partea 3
După cum ştiţi, pufoșenia mea Shih Tzu se află "la bunici" din august 2012. A trecut un an jumătate de când zilnic vorbim la telefon, pe calculator şi chiar ne vedem odată pe lună pentru că merg pe acasă să-l vizitez. E fericit, voinic, alintat şi foarte deştept.
În legătură cu articolele scrise anterior despre inteligenţa canină, câinii pot învăţa limba noastră şi numărul de cuvinte pe care le cunosc depinde de cât de mult vorbim cu ei. Este important că mereu să le explici ce se întâmplă, ce faci, ce urmează să faci şi să le spui în cuvinte cât mai uşor de înţeles şi repetitiv pentru a le învăţa. Nu mă refer aici ca el va repeta după tine şi vă vorbii:))). În nici un caz. Nu vorbeşte pe limba ta. Aşa cum el învaţă limbajul nostru, aşa trebuie şi noi să învăţăm ce ne "spun" ei.
Puficel este un Super Caine! Cunoaşte peste 160 de cuvinte şi semnale iar întâmplarea de astăzi m-a făcut să vă împărtăşesc şi vouă acest lucru.
După cum ziceam, de un an jumătate sta cu părinţii mei şi ne vedem doar odată pe lună sau atunci când vorbim pe Skype. Pentru că sunt foarte ataşată de el, vreau să îl văd zilnic şi altfel mi-am învăţat mama să folosească programul Skype. Şi aşa, în fiecare zi, sun, ea răspunde, dau cameră, Puficel mă vede şi reacţionează la ce îi spun, îmi recunoaşte vocea, are reacţii în funcţie de ce îi spun şi priveşte în webcam ca şi cum ar vrea să-mi transmită toată iubirea lui. Nu am înnebunit!:) Aceste lucruri chiar se întâmplă.
Astăzi, că în oricare altă zi obişnuită, m-am aşezat la laptop şi am sunat-o pe mama mea, pe Skype. Pentru că aceasta nu răspundea, am crezut că e prin casă şi nu aude boxele. Astfel, am intrat la ea în calculator, cu programul Team Viewer (program uşor de folosit pentru a controla un calculator de la distanţă, cu acordul proprietarului bineînţeles) şi am dat click pe Answer with Webcam. Nu era nimeni în cameră. Am strigat. Nimic. L-am strigat pe Puficel şi am auzit câteva "miorlăituri" de-ale lui prin cameră. Era supărat. Am insistat. L-am mai strigat şi l-am văzut cum sare pe scaunul de la birou. Imediat, am deschis şi eu webcam-ul. Ce credeţi? A reacţionat? Bineînţeles că a reacţionat. Pentru că de 1 an jumătate e obişnuit să vorbesc cu el, de acolo, de la birou, să mă audă într-o boxă şi să mă vadă pe un monitor, ştia că acolo trebuie să se uite dacă îl strig.
După ce m-a văzut pe monitor, s-a urcat pe birou şi s-a pus cu boticul în ecran. Am purtat o discuţie cu el... în "limbajul" nostru, după cum urmează:
Nu era nimeni acasă. Părinţii mei erau plecaţi şi au lipsit de acasă cam jumătate de oră. Puficel al meu tocmai îmi dăduse o lecţie despre ceea ce înseamnă să ştii să îţi înţelegi interlocutorul şi să ştii să transmiţi emoţii/sentimente. Aşteptam părerile voastre. Povestiţi-ne dacă şi voi a-ţi avut parte vreodată de astfel de momente. Sau cel puţin spuneţi-ne părerea voastră. Precizez că e un fapt real.
Ham-Pa !
În legătură cu articolele scrise anterior despre inteligenţa canină, câinii pot învăţa limba noastră şi numărul de cuvinte pe care le cunosc depinde de cât de mult vorbim cu ei. Este important că mereu să le explici ce se întâmplă, ce faci, ce urmează să faci şi să le spui în cuvinte cât mai uşor de înţeles şi repetitiv pentru a le învăţa. Nu mă refer aici ca el va repeta după tine şi vă vorbii:))). În nici un caz. Nu vorbeşte pe limba ta. Aşa cum el învaţă limbajul nostru, aşa trebuie şi noi să învăţăm ce ne "spun" ei.
Puficel este un Super Caine! Cunoaşte peste 160 de cuvinte şi semnale iar întâmplarea de astăzi m-a făcut să vă împărtăşesc şi vouă acest lucru.
După cum ziceam, de un an jumătate sta cu părinţii mei şi ne vedem doar odată pe lună sau atunci când vorbim pe Skype. Pentru că sunt foarte ataşată de el, vreau să îl văd zilnic şi altfel mi-am învăţat mama să folosească programul Skype. Şi aşa, în fiecare zi, sun, ea răspunde, dau cameră, Puficel mă vede şi reacţionează la ce îi spun, îmi recunoaşte vocea, are reacţii în funcţie de ce îi spun şi priveşte în webcam ca şi cum ar vrea să-mi transmită toată iubirea lui. Nu am înnebunit!:) Aceste lucruri chiar se întâmplă.
Astăzi, că în oricare altă zi obişnuită, m-am aşezat la laptop şi am sunat-o pe mama mea, pe Skype. Pentru că aceasta nu răspundea, am crezut că e prin casă şi nu aude boxele. Astfel, am intrat la ea în calculator, cu programul Team Viewer (program uşor de folosit pentru a controla un calculator de la distanţă, cu acordul proprietarului bineînţeles) şi am dat click pe Answer with Webcam. Nu era nimeni în cameră. Am strigat. Nimic. L-am strigat pe Puficel şi am auzit câteva "miorlăituri" de-ale lui prin cameră. Era supărat. Am insistat. L-am mai strigat şi l-am văzut cum sare pe scaunul de la birou. Imediat, am deschis şi eu webcam-ul. Ce credeţi? A reacţionat? Bineînţeles că a reacţionat. Pentru că de 1 an jumătate e obişnuit să vorbesc cu el, de acolo, de la birou, să mă audă într-o boxă şi să mă vadă pe un monitor, ştia că acolo trebuie să se uite dacă îl strig.
După ce m-a văzut pe monitor, s-a urcat pe birou şi s-a pus cu boticul în ecran. Am purtat o discuţie cu el... în "limbajul" nostru, după cum urmează:
Întrebare: Unde e bunica?
Reacţie: a întors capul spre uşa de la cameră.
Întrebare: Ai păpat astăzi?
Reacţie: s-a lins la botic.
Întrebare: E încă devreme. Nu ţi-e somnic?
Reacţie: a căscat.
Întrebare: Eşti cuminte, da? Să fii cuminte!
Reacţie: s-a aşezat în poziţia culcat şi a "mieunat" cum face el de obicei când se alintă.
Final: Să fii cuminte Puficel. Acum închid. Pa! Pa!
Reacţie: a aşteptat să dispară imaginea mea de pe monitor (eu am închis webcamul meu), a aşteptat până nu a mai auzit sunete din boxă (eu mi-am oprit microfonul), după care a oftat şi a coborât de pe birou.
Nu era nimeni acasă. Părinţii mei erau plecaţi şi au lipsit de acasă cam jumătate de oră. Puficel al meu tocmai îmi dăduse o lecţie despre ceea ce înseamnă să ştii să îţi înţelegi interlocutorul şi să ştii să transmiţi emoţii/sentimente. Aşteptam părerile voastre. Povestiţi-ne dacă şi voi a-ţi avut parte vreodată de astfel de momente. Sau cel puţin spuneţi-ne părerea voastră. Precizez că e un fapt real.
Ham-Pa !
