Câinii au emoţii şi gândesc - partea 2

Voi continua părerea mea despre emoţiile căţeilor noştri. În partea a 3-a a acestui subiect voi povesti întâmplarea de la care a plecat totul.

"Stanley Coren este un psiholog şi cercetător canin angajat la Universitatea din British Columbia care a studiat îndelung şi îndeaproape felul în care gândesc câinii, ajungând la mai multe concluzii. Acesta a descoperit că inteligenţa unui câine este echivalentă cu inteligenţa unui copil de 2 ani – 2 ani şi jumătate.

Conform studiilor, acesta a dedus că prietenii noştri pot înţelege mai mult de 150 de cuvinte şi pot să îi păcălească intenţionat pe alţi câini sau pe oameni, pentru a primi recompense.

Coren este autorul mai multor cărţi despre câini şi comportamentul acestora, a verificat numeroase studii pentru a conclude că prietenul cel mai bun al omului are abilitatea să rezolve probleme complexe şi seamănă mai mult cu oamenii şi cu alte primate mai evoluate, decât se credea înainte.

“Toţi vrem să ştim cum partenerii noştri cu blăniţă gândesc, şi vrem să înţelegem comportamentele aparent iraţionale, amuzante sau ciudate pe care Lassie sau Rover le demonstrează. Momentele lor de strălucire şi creativitate sunt doar câteva lucruri care să ne atenţioneze că, nu sunt “einsteini” însă sunt mai aproape de oameni decât ne-am fi gândit” a declarat într-un interviu celebrul cercetător.


Inteligenţa câinilor diferă în primul rând în funcţie de rasă. Sunt trei tipuri de inteligenta canină:

  • Instinctivă (caracteristica rasei);
  • Adaptiva (cât de bine învaţa câinele să rezolve problemele apărute în mediul său);
  • De supunere (echivalentă “învăţatului la şcoală”).

Un studiu de obedienta efectuat pe 208 câini a arătat diferenţele în inteligenţa de tip supunere dintre mai multe rase de câini. Astfel, rasa border collie este numărul unu, canişii sunt pe numărul doi, urmaţi de ciobăneştii germani. Poziţia a 4-a o ocupa golden retireverii iar pe 5 sunt dobermanii.

Cât despre limba – câinii pot învăţa în general 165 de cuvinte, inclusiv semnale. Când vine vorba însă de “super Câini” – aceştia pot învăţa până la 250 de cuvinte.

Pe lângă această abilitate, câinii pot număra până la patru sau cinci, înţeleg exerciţii uşoare de matematică şi pot detecta greşeli în calcule simple cum ar fi: 1+1=1 sau 1+1=3.

Prin observaţie, Coren a spus că animăluţele noastre pot învăţa locaţia unor lucruri pentru care prezintă interes cum ar fi mâncarea, recompensele (treats), cel mai scurt drum spre unele destinaţii sau înţelesul cuvintelor şi conceptelor simbolice.

În timpul jocului, câinii sunt capabili să încerce în mod deliberat să-i păcălească pe alţi câini sau oameni, pentru a se bucura de unele beneficii şi sunt aproape la fel de pricepuţi în a-i păcăli pe oameni, precum sunt oamenii faţă de câini."

Sursa: www.petz.ro





Postări populare de pe acest blog

101 Dalmațieni. Povestea mea preferată

Mâncarea pufosului tău

Îngrijire