Primul cățel !? partea I

Bună tuturor!

Ne-am gândit să postăm acest post din dorința de a împărtăși și celorlalți din experiența noastră.

Sfaturi la primul cățel.

Fie că vrei să ți-l iei sau... e deja la tine acasă... Puficel vrea să-ți povestească cum trebuie să procedezi ca stăpân, pentru ca pufoșenia ta să fie fericită și să nu întâmpini surprize neplăcute pe parcurs.

Pai cu ce să începem? Hai sa zicem ca... nu ai acasă un căţel dar iţi doreşti foarte mult unul.

Dacă încă locuieşti cu părinţii, prima problema e: Cum să-i conving să-mi ia un câine?

Dacă locuieşti singur, poţi să sari peste acest punct.

Când le spui despre dorinţa ta, aceştia iţi răspund... (ia să vedem dacă ghicesc):

1. Eşti prea mic/mică. Să ai un câine o responsabilitate prea mare. 
2. Nu vreau mizerie în casă (păr de câine/ oase/ jucării)
3. Nu are cine să stea cu el/ea.
4. Ai la bunici unul, câinele nu se ţine la bloc.
5. Câinele nu e o jucărie. Trebuie să ai grijă de el!

Te-ai regăsit prin exempele mele, nu-i așa? Hihihi.. Bineînțeles ! Toți părinții reacționează la fel. Când pronunți cuvântul "câine" deja se văd cu câinele Beethoven pe cap. Pentru cine nu ştie cine e Beethoven trebuie să vezi filmul.



Bine. Hai să vedem cum o scoatem la capăt. În primul rând, responsabilitatea nu are vârstă. Da, nu are! Responsabilitatea are măsură. Poţi să fii responsabil în mică sau mare măsură. Dar acest lucru se învaţă pe parcurs. De ex: cum să învăţ să îmi leg şireturile (să nu mă împiedic), dacă port mereu şlapi?:))))

Cum le dovedesc că sunt reponsabil/ă? Fă-ţi mereu ordine în cameră. Respectă mereu ceea ce promiţi. Implicate în activităţi împreună cu familia. Hrăneşte şi tu celelalte animăluţe din casă (dacă ai alte animăluţe de companie). Dacă nu eşti genul de persoană care să se ţină de promisiuni sau... urăşti să faci curat pe unde stai, renunţă la idea de a avea un căţel. Indiferent de mărimea sau vârsta acestuia, are nevoie de atenţia ta şi să nu amâni niciodată lucrurile importante pentru el (hrănitul, plimbarea, joaca, somnul).


Uite aşa ajungem la punctul 2. Un câine nu înseamnă neapărat mizerie. Trebuie să îl înveţi să îşi facă nevoile afară, trebuie spălat când e nevoie şi îngrijit pentru a-l ţine sănătos. Pentru căderea părului există perii speciale cu care îl poţi peria zilnic. Astfel problema cu mizeria e rezolvată cu punctul 1: Responsabilitate!

Nu are cine să stea cu el/ea. Asta reprezintă o problemă reală. Un câine are nevoie de companie. Nu te gândi doar la tine. "Vreau câine pentru că... " Gândeşte-te dacă îi poţi oferii tot ce are nevoie. Dacă cunoşti programul părinţilor tău şi orele tale în care eşti plecat la scoală/liceu, poţi să vezi foarte uşor dacă sunt ore în care nu este nimeni acasă. Acest lucru trebuie evitat. În mod special, în primul an de viaţă, căţelul tău trebuie să fie în compania cuiva. Astfel i se dezvolta comportamentul şi poate fi supravegheat. Ce se poate întâmpla dacă îl laşi 2-3 ore singur?

Paaaaai... să vedem... Puficel de câte ori a rămas singur...:
- a rupt o păturică în sute de bucăţele (credea că dacă sunt mai multe bucăţi pare mai colorată camera:))))),
- a ros un cablu de la internet (fiind nemulţumit că mami sta prea mult pe net),
- a prins corespondenta de pe o măsuţă şi a mâncat toate facturile (nu era mulţumit de consumul calculat:))))) şi ....
- a zgâriat cu lăbuţele uşa de la frigider (probabil vroia să-şi ia un pahar de suc rece:))))).

Exemplele pot continua. Şi lucrurile acestea le-a făcut în doar 1-2 ore. Gândeşte-te dacă l-ai lăsat o zi întreagă. Probabil nu ţi-ai mai recunoaşte casa.:)))) Nu trebuie să fii TU neapărat acasă. Poate să fie mama, tata sau altcineva. Important este să fie cineva cu el. (hoţii sau postaşul nu se pun ca persoana de încredere:))))

Punctul 4 e o aberaţie din punctul meu de vedere. Dacă e un câine de talie mică, un câine de companie, poate să crească şi LA BLOC. Trebuie să aibe spaţiul lui (de somn) şi să nu îi lipsească ieşitul afară. În rest, totul e ok.

În cele din urmă, punctul 5 reprezintă o realitate. Câinele e un suflet. Are propriile necesităţi, dorinţe, are un suflet. Nu poţi să-l chinui. Nu o să stea niciodată unde îl pun, ca un bibelou. Ce vezi la Hollywood nu e realitate! Câinele nu e poşeta/geanta/rucsac. Câinele nu se poartă ca un accesoriu. Suntem total împotriva celor care achiziţionează căţei şi-i cara în diverse gentuţe special realizate pentru a stoarce stăpânii de bani şi pentru a plimba un suflet de colo - colo. Nu e normal să ţii un câine într-o geantă cât tu mergi la o prezentare de modă sau să-l închizi în maşina când tu pleci la servici!! Niciodată să nu faceţi acest lucru. Dacă măcar o dată v-a trecut aşa ceva prin cap atunci NU vă luaţi câine. Să îţi iei un câine însemna să îi aloci timpul tău liber, să îl descoperi, să îl cunoşti atât de bine încât să simţi când acesta se simte rău sau vrea să îl scoţi la o plimbare.

Ok. Am trecut peste capitolul: Cum să îmi conving părinţii.

Fie că ţi-ai convins familia să accepte un nou suflet în casă... sau te-ai decis să îţi iei un căţel pentru că îţi doreşti foarte mult, este necesar să te ştii ce rasă îţi place cel mai mult.
Continuarea în partea a doua.